Este incredibil ce face această mașină de poliție în secunda următoare. Șefii, obligați să reacționeze dur

Publicat: 27/09/2017, 17:45

Mașina de la Poliția Municipală Galați a fost fotografiată de un fotograf amator atunci când trecea cu mașina peste banda continuă, pe o stradă foarte aglomerată din oraș.

Imaginile au ajuns pe internet și de aici în atenția șefilor Poliției Galați, care au solicitat o anchetă internă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

„A început ancheta internă. Analizăm fotografiile, vorbim cu cei implicați. Mașina aparține Secției 5 Poliție Galați. La finalul anchetei vom dispune măsurile legale”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, inspectorul șef al IPJ Galați, comisarul șef Cornel Mototolea.

Agentul de poliție care conducea mașina poate fi pedepsit conform Statutului polițistului, dar și în baza Codului Rutier. El poate primi de la o mustrare verbală până la amânarea avansării în grad.

De asemenea, pentru virajul pe banda continuă, șoferul poate primi șase puncte de penalizare și nouă puncte de amendă, adică 1.305 de lei.

În urmă cu mai puțin de o săptămână, un polițist local din Galați a fost filmat când taie linia continuă dublă, iar imaginile au ajuns pe Internet. În urmă cu mai puțin de trei săptămâni un incident asemănător a avut loc pe șoseaua de centură a orașului Galați. Atunci, o mașină de Poliție a încălcat linia continuă, deși în apropiere exista un sens giratoriu. Polițistul aflat la volan a fost trimis în fața Comisiei de Disciplină și acum își așteaptă pedeapsa.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Decembrie cu ninsori și crivăț! Meteorologii Accuweather anunță cum va fi vremea luna viitoare, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce este „paradoxul coastei”?